icon

diplomaţie

Prim-ministrul Iurie Leancă l-a primit astăzi pe noul Ambasador al Lituaniei în Republica Moldova, Rimantas Latakas

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte ce vizează evoluţia relaţiilor moldo-lituaniene, subiectele prioritare de pe agenda bilaterală, parcursul european al Republicii Moldova şi situaţia regională. Oficialii au menţionat caracterul dinamic şi constructiv al relaţiilor dintre Lituania şi Republica Moldova, şi tendinţa pozitivă de intensificare a raporturilor social-politice, comercial-economice şi umanitare.

 

Iurie Leancă i-a urat noului Ambasador al Lituaniei în Republica Moldova bun venit și mult succes în activitate. Totodată, Premierul a confirmat interesul țării noastre pentru preluarea experienţei Lituaniei în procesul de integrare europeană şi a subliniat importanţa susţinerii reciproce a celor două state pe arena internaţională.

 

„Lituania este un bun prieten al Republicii Moldova. Există multe domenii în care am putea colabora foarte eficient - înainte de toate, prin preluarea experienţei şi a bunelor practici ale partenerilor lituanieni în promovarea reformelor şi aplicarea standardelor europene pentru modernizarea ţării noastre", a menționat Iurie Leancă.

 

La rândul său, Rimantas Latakas a reiterat disponibilitatea Lituaniei de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova şi a menţionat că Guvernul de la Vilnius pledează pentru aprofundarea dialogului moldo-lituanian şi pentru dezvoltarea unui parteneriat durabil cu ţara noastră. „Înţeleg perfect situaţia din Republica Moldova. Acum zece ani ţara noastră a parcurs aceeaşi cale şi în societate s-au purtat multe discuţii privind necesitatea aderării la Uniunea Europeană. Astăzi, putem afirma cu certitudine că alegerea Lituaniei a fost una corectă!", a declarat Rimantas Latakas.

 

Diplomatul lituanian a specificat că, pe durata mandatului său, va continua proiectele demarate de predecesoarea sa în Republica Moldova şi că se va axa pe crearea condiţiilor pentru impulsionarea proiectelor investiţionale moldo-lituaniene.

 

Rimantas Latakas este acreditat în calitate de Ambasador al Lituaniei în Republica Moldova începând cu ziua de 20 august 2014. 

Republica Moldova va stabili relaţii bilaterale cu Republica Irak

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu Omer Berzinji, ambasadorul Republicii Irak în România. Părţile au optat pentru dezvoltarea dialogului moldo-irakian: stabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, crearea cadrului juridic al relaţiilor bilaterale, dar şi dinamizarea relaţiilor comercial-economice.

 

Iurie Leancă a salutat vizita Ambasadorului Republicii Irak în Republica Moldova şi a remarcat necesitatea stabilirii relaţiilor diplomatice între cele două state.

 

„Într-o lume globală, distanţa nu mai are nicio importanţă. Sunt sigur că avem premizele necesare pentru a pune baza unor relaţii reciproc avantajoase în diferite domenii, inclusiv în cel comercial-economic", a afirmat Premierul.

 

La rândul său, Ambasadorul a menţionat că va face tot posibilul pentru dezvoltarea dialogului moldo-irakian.

 

Părţile au discutat despre posibilităţile de a pune baza unor relaţii comerciale prin efectuarea unui schimb de misiuni economice.

 

În altă ordine de idei, a fost discutată posibilitatea numirii Excelenţei sale, Omer Berzinji, în funcţia de Ambasador non-rezident al Republicii Irak în Republica Moldova.

 

Prim-ministrul Iurie Leancă a menţionat că urmăreşte evoluţiile din Irak şi a salutat formarea unui nou Guvern la Bagdad.

 

Omer Berzinji este primul diplomat irakian care a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova.

Subscribe to RSS - diplomaţie