icon

Necrolog Leonid Bujor

07-01-2021 16:48
2,403
Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea la cele veșnice a domnului Leonid Bujor, fost ministru al Educației, deputat în Parlamentul Republicii Moldova și consilier al Prim-ministrului.
 
Leonid Bujor s-a născut la 27 noiembrie 1955 în s. Singureni, raionul Râșcani.
 
După absolvirea Școlii medii din Leadoveni (astăzi Corlăteni), raionul Râșcani și-a urmat studiile în cadrul Universității de Stat din Moldova.
 
A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în Legislatura 2005-2009.
 
În perioada 2009-2011 a fost ministru al Educației.
 
A practicat sportul, atletismul și fotbalul fiind disciplinele lui preferate. Apoi s-a dedicat muncii de gestionare a acestei activități ce asigură performanța sportivă la cel mai înalt nivel în calitate de consilier al Comitetului Național Olimpic și Sportiv.
 
A fost distins în anul 2010 cu Ordinul de Onoare. În aceste momente de tristețe, transmitem condoleanțe și compasiune familiei, rudelor, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut pe domnul Leonid Bujor.
 
Dumnezeu să-l odihnească în pace.
 
Aureliu CIOCOI Prim-ministru interimar
 
Lilia POGOLȘA Ministru al Educației, Culturii și Cercetării
 

Agenda publică

Iulie 2026

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31