icon

Guvernul va sprijini inițiativele diasporei, în cadrul Programului „DAR 1+3”

01-08-2018 16:03
1,662

Moldovenii din diasporă sunt încurajați să investească în dezvoltarea localităților de origine.  Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, aprobat astăzi de Guvern, este prevăzut pentru perioada 2019-2025 și presupune susținerea proiectelor de infrastructură, agricole, de protecție a mediului, de eficiență energetică, dar și de promovare a turismului rural. De asemenea, vor fi eligibile proiecte educaționale, dar și de protecție socială, inclusiv de deschidere a centrelor medicale sau a cantinelor sociale.

 

Condiția de bază pentru a obține finanțări de la stat în cadrul Programului „DAR 1+3” este ca și beneficiarul să aibă o contribuție financiară, dar și să fie susținut de autoritățile locale și de un partener de dezvoltare sau donator.

 

În perioada 2015-2018, în 40 de localități au fost implementate 36 de proiecte promovate de diasporă.

Agenda publică

August 2026

L M M J V S D
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31