icon

Crearea unui centru multifuncțional și a unui centru unic de intervenție, examinată în cadrul vizitei prim-ministrului Natalia Gavrilița la Stăuceni

08-12-2021 15:15
469

Importanța serviciilor publice accesibile și racordate la nevoile cetățenilor a fost abordată în cadrul vizitei de astăzi a prim-ministrului Natalia Gavrilița în comuna Stăuceni. În context, primarul localității, Alexandr Vornicu, a vorbit despre intenția autorităților publice locale de a deschide în localitate un centru multifuncțional și un centru unic de intervenție care să  asigure mai multe servicii - poliția, pompierii și salvatorii. 

 

Una dintre soluțiile examinate pentru edificarea centrului multifuncțional ar fi, potrivit primarului, utilizarea unui edificiu de 700 de metri pătrați - o cantină aflată într-o stare deplorabilă. Pentru a putea fi renovată și dotată de autoritățile publice locale, clădirea ar urma să fie transmisă din gestiunea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare  în administrarea primăriei locale.  

 

Pentru constituirea celei de-a doua instituții - centrul unic de intervenție, care să reunească sub același acoperiș poliția, ambulanța și pompierii, s-a discutat transmiterea din proprietatea statului în cea a APL a unui lot de teren de 20 de ari. Viitoarea instituție ar urma să deservească nu doar comuna Stăuceni, dar și alte suburbii - Cricova, Goianul-Nou etc. 

 

„Exemplul comunei Stăuceni ne permite să analizăm probleme sistemice care există în întreaga țară. Pe de o parte, avem edificii vechi, care rămân în paragină, iar pe de altă parte, avem nevoie să asigurăm ca oamenii să aibă servicii de calitate la o distanță cât mai mică de mediul lor de reședință. La fel de important este ca serviciile oferite de stat să corespundă în totalitate tuturor necesităților lor și să ofere condiții cât mai apropiate de așteptările lor”, a declarat prim-ministrul Gavrilița.

 

Agenda publică

Noiembrie 2026

L M M J V S D
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30