Pavel Filip: „Sunt omul dialogului şi consider că toate problemele pot fi rezolvate prin dialog”
- 2081 просмотр
Prim-ministrul Pavel Filip a participat la emisiunea Fabrika de la un post privat de televiziune, unde a vorbit despre Programul de guvernare şi primele efecte ale mandatului său.
În cadrul interviului, Premierul a ţinut să facă câteva precizări referitoare la suspendarea din funcţie a directorului Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi şi Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru. “Am avut mai multe întâlniri cu mediul de afaceri. Aceştia au parte de controale abuzive. Tocmai de aceea, Ministerul Justiţiei are o săptămână la dispoziţie pentru a-i oferi Moratoriului privind controalele de stat o bază legală prin care să reglementeze atât drepturile şi obligaţiile oamenilor de afaceri, cât şi a instituţiilor abilitate să efectuaze controalele”, a menţionat Pavel Filip.
De asemenea, Prim-ministrul s-a arătat deschis unui dialog cu protestatarii, susţinând că solicitările lor îşi pot găsi o soluţie doar în cazul în care aceştia admit posibilitatea unui dialog. „Asta ar însemna şi un proces de negociere până la urmă, astfel să se ajungă la un compromis. Eu cred că multe dintre revendicările protestatarilor pot fi discutate. Suntem determinaţi să mergem pe dimensiuni şi nu pe populism”, a mai adăugat Premierul Pavel Filip.
Şeful Executivului a vorbit şi despre importanţa unui dialogul în cazul problemelor cu care se confruntă preşedinţii de raioane şi primarii localităţilor din întreaga ţară. „Primarii sunt cei care se întâlnesc zi de zi cu fiecare locuitor şi sunt puşi în situaţia să asculte şi să rezolve probleme lor. Tocmai de aceea, atunci când unul dintre primari a spus că ei sunt cei care conduc ţara şi nu noi, într-o oarecare măsură are dreptate,” a mai spus Pavel Filip. Totodată, Prim-ministrul pledează pentru o conlucrare mai deschisă, pentru care se vor face eforturi pentru a ajunge la o comunicare mai eficientă între autorităţile locale şi cele centrale.
Pornind de la situaţia financiară cu care se confruntă Republica Moldova, Prim-ministrul Pavel Filip a mai spus că suntem în situaţia de a strânge un pic cureaua, însă cetăţenii îşi vor primi pensiile şi salariile cum se cuvine. „Pe de altă parte sunt convins că vom reuşi deblocarea finanţărilor din exterior, astfel să fim în situaţia să pornim mai multe proiecte în ţară, care ar însemna pornirea motorului economiei în sens pozitiv”, a menţionat Premierul Republicii Moldova.
Întrebat despre acţiunile din viitorul apropiat care se regăsesc în agenda sa şi presupun acţiuni care vor duce la bunăstarea cetăţenilor, Pavel Filip a menţionat că în următoarele zile se va întâlni cu producătorii de pâine, lapte, ulei pentru a vedea care sunt problemele cu care aceştia se confruntă. „Statul are obligaţia de a proteja producătorii interni. Putem găsi o formulă convenabilă pentru toţi, şi anume ce poate face statul pentru a proteja producătorul. Dacă aceste măsuri de protecţie permit în viitor optimizarea cheltuielilor, asta poate duce la o scădere a preţurilor”, a mai spus Şeful Guvernului.
În cadrul emisiunii, Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că dialogul cu partenerii externi este optimist. „Dacă este să vorbim despre vizita de la Bucureşti, pot să spun că au fost discuţii productive, pe alocuri pragmatice. România a fost dintotdeauna alături de Moldova. Am stabilit ca prima tranşă de 60 milioane de euro să o primim înaintea semnării Acordului cu Fondul Monetar Internaţional. Desigur că sunt condiţionalităţi, însă asta este o determinare a ţării noastre” a precizat Pavel Filip.
Şeful Executivului a mai declarat că este optimist în ceea ce priveşte semnarea unui Acord cu Fondul Monetar Internaţional, precizând că la moment se întreprind toate acţiunile necesare pentru ca documentul să fie semnat cât mai curând posibil la Chişinău.





