icon

Întîlnirea reprezentanţilor politici din partea Chişinăului şi Tiraspolului

21-08-2015 18:51
939

Pe 21 august 2015, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău a avut loc o nouă întîlnire între reprezentanţii politici în reglementarea transnistreană Victor Osipov şi Nina Ştanski, la care au asistat reprezentanţii mediatorilor şi ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

 

Interlocutorii au abordat problemele apărute cu operațiunile de import-export ale mărfurilor pe calea ferată ce tranzitează segmentul central transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene. Reprezentantul Chișinăului a declarat că evaluarea preliminară arată că Decizia protocolară privind principiile reluării plenare a circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea trasnistreană, semnată la 30 martie 2012, este respectată de partea moldovenească în totalitate, iar problemele semnalate țin de alte aspecte și, oricum, ar trebui rezolvate. Părțile au convenit să continue discuţiile la nivel tehnic, în cadrul grupului de experţi din domeniul feroviar şi vamal.

 

Victor Osipov a readus pe agenda discuțiilor problema fermierilor din raionul Dubăsari, cărora în ultimii ani le este îngrădit accesul la terenurile lor agricole de după traseul Tiraspol-Camenca. S-a propus examinarea posibilității de a reveni la mecanismul de acces la terenuri semnat în 2006 cu implicarea în consultări a reprezentanților mediatorilor în procesul de reglementare transnistreană. A fost subliniată necesitatea de a identifica o soluție în termeni restrînşi, de dorit până la începerea lucrărilor agricole de toamnă.

 

O altă temă au reprezentat-o propunerile Chișinăului de a facilita comerţul întreprinderilor din regiunea transnistreană pe piața europeană, acestea fiind primite cu interes de către reprezentanții Tiraspolului, care au menționat că și în acest caz urmează să fie implicat experții în domeniul economic.

 

La întrevedere s-a revenit și asupra problemei cauzelor penale care afectează procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. Victor Osipov a reiterat că este o chestiune sensibilă asupra căreia urmează să se lucreze în formate mai largi, cu implicarea tuturor puterilor în stat, dar și a partenerilor europeni și a experților internațional în materie de soluționare a conflictelor.

 

La finele întrevederii, reprezentanții politici au convenit asupra activizării lucrărilor grupurilor de lucru sectoriale pe domeniile educație, social, ecologie, economie, combatere a criminalității și vamal, stabilind ca următoarea întâlnire în formatul 1+1 să aibă loc în prima decadă a lunii septembrie.

 

Cписок событий

Сентябрь 2024

 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30