icon

Participarea Vicepremierului pentru reintegrare la dezbaterea publică „Progresul Republicii Moldova pe calea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”

30-05-2024 15:38
502

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a participat astăzi la dezbaterea publică „Progresul Republicii Moldova pe calea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană”.

 

Interlocutorii au discutat subiecte precum procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, implementarea reformelor, starea cooperării în materie de securitate cu țările UE, parteneriate și expertize în procesul de integrare europeană, dar și de reintegrare a țării.  

 

În discursul său, vicepremierul a reiterat importanța parteneriatelor externe în vederea creșterii capacității țării noastre de a rezista provocărilor cu care se confruntă. El a menționat că UE este, alături de Ucraina, România și SUA, un partener-cheie în procesul de reintegrare al țării. Referindu-se la procesul de negocieri cu Tiraspolul, Oleg Serebrian a recunoscut că acesta stagnează, dar că  „avem un optimism moderat, că lucrurile se vor redresa în viitorul apropiat”.

 

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului Eastern Partnership Plus, finanțat de Ministerul German de Externe și organizat de think tank-ul german Zentrum Liberale Moderne în cooperare cu Asociația pentru Politică Externă și centrul analitic Expert-Grup din Republica Moldova.

Cписок событий

Декабрь 2026

 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31