icon

Delegația Republicii Moldova cere Tiraspolului să înceteze blocarea activității observatorilor militari în Zona de Securitate

09-11-2023 14:37
532

La ședința din 9 noiembrie 2023 a Comisiei Unificate de Control desfășurată la Bender a fost audiat raportul săptămânal al Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate.

 

S-a menționat despre faptul că la 7 noiembrie un locuitor al satului Coșnița, în urma unor lucrări în grădina gospodăriei sale, a depistat un obiect explozibil și a anunțat imediat poliția din localitate. Ulterior, geniștii Armatei Naționale au examinat obiectul, care s-a dovedit a fi o bombă de circa 500 kg din timpul celui de-al doilea război mondial, și l-au transportat în condiții sigure spre poligonul de la Bulboaca pentru a fi distrus conform procedurilor.

 

De asemenea, s-a constatat, că și de această dată informația din raportul Comandamentului Militar Întrunit este incompletă, întrucât exponenții Tiraspolului și-au menținut practica distructivă de a împiedica deplasarea observatorilor militari pentru documentarea acțiunilor de consolidare a infrastructurii la posturile structurilor transnistrene.

 

Delegația Republicii Moldova a atras atenția participanților CUC asupra continuării blocajului în ceea ce privește buna funcționare a mecanismului de menținere a păcii pe râul Nistru și a cerut încetarea acestor abuzuri.

 

Misiunea OSCE a expediat delegațiilor CUC o notă prin care confirmă că reprezentanții săi au observat la 26 octombrie 2023 între satele Gâsca și Fârlădeni doi așa-ziși „grăniceri” transnistreni care „patrulau” sectorul cu un autovehicul privat.

 

Astfel, problema posturilor ilegale rămâne actuală pe agenda delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control.

 

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control

Cписок событий

Февраль 2025

 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28