Esența politicilor de reintegrare a țării – subiect de discuții cu un grup de cercetători din Republica Federală Germania și de la Universitatea din Birmingham
- 1480 просмотров
În data de 28 iunie 2023, un grup de cercetători din Republica Federală Germania și de la Universitatea din Birmingham, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, aflați într-o vizită de studiu în Republica Moldova, au avut o întrevedere de lucru cu șeful Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani.
În cadrul întrevederii au fost prezentate informații despre activitățile și politicile activ promovate de către autoritățile Republicii Moldova în vederea eliminării disparităților între ambele maluri ale Nistrului și reintegrării plenare și sectoriale a raioanelor de est ale țării în spațiile naționale unice, inclusiv din perspectiva impulsurilor oferite de procesul de integrare europeană.
Biroul a evocat deschiderea de a dezvolta o cooperare productivă și de a antrena funcționarii săi în cursuri de dezvoltare profesională în sfera promovării proceselor de pace, analizei conflictelor și aplicării tehnicilor performante de purtare a negocierilor, oferite de către donatorii externi ai Republicii Moldova.





