Declarația prim-ministrului Pavel Filip privind situația din Ucraina
- 8370 просмотров
În urma situației create în Ucraina, am convocat astăzi la Guvern o ședință cu toți responsabilii, pentru a discuta subiectul. Vreau să vin cu următoarele precizări, pentru a evita eventuale speculații. Este important ca cetățenii să fie informații din surse oficiale despre situația la frontiera cu Ucraina.
Ieri Rada de la Kiev a aprobat introducerea regimului juridic special în unele regiuni ale Ucrainei, între care Vinița și Odessa. Președintele Petro Poroșenko a semnat decretul prin care în Ucraina este aplicată stare de război, începând de mâine dimineață, ceea ce nu înseamnă desfășurarea mobilizării depline sau parțiale, ce va permite, în cazul unei agresiuni armate sau a unei amenințări de agresiune, pericole pentru independența și integritatea teritorială a Ucrainei, de a răspunde acestei amenințări, inclusiv prin antrenarea resurselor umane din prima rezervă, precum și alocarea resurselor militare, tehnice și financiare necesare pentru a opune rezistență eventualelor provocări.
Am discutat astăzi la telefon cu premierul ucrainean Volodymyr Groysman ultimele evoluții la acest subiect și l-am asigurat de tot suportul și susținerea țării noastre. Suntem îngrijorați de escaladarea dramatică a tensiunilor dintre Moscova și Kiev. Acest incident este cel mai grav de la anexarea ilegală a Crimeii de către Federația Rusă în 2014.
Autoritățile de la Chișinău sunt în permanent contact cu cele de la Kiev. Activitatea în punctele de trecere a frontierei nu a fost afectată. La acest moment se circulă în regim normal. Poliția de Frontieră a fost informată că autoritățile ucrainene au înăsprit măsurile de securitate. Totodată, Poliția de Frontieră va intensifica măsurile de supraveghere și control în zona de frontieră și în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, inclusiv prin sporirea patrulărilor comune, precum și prin schimb de date și informații operative cu omologii din Ucraina. Poliția de Frontieră monitorizează situația în toate punctele de trecere a frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean și va comunica despre eventuale modificări ale regimului de traversare a frontierei.
În mod prioritar, cetățenii Republicii Moldova trebuie să știe că nu există niciun pericol în acest moment pentru securitatea țării noastre. Cu toate acestea, recomandăm cetățenilor moldoveni care vor să călătorească în Ucraina să manifeste maximă prudență la traversarea frontierei și să fie pregătiți pentru verificări suplimentare din partea autorităților de la Kiev. De asemenea, în cazul în care au întrebări sau neclarități, pot apela cu încredere Linia verde 022 259 717, disponibilă 24 de ore din 24. De asemenea, cetățenii moldoveni care se află peste hotarele țării se pot adresa pentru asistență la misiunile diplomatice ale Republicii Moldova.
Am creat un grup de lucru condus de vicepremierul pentru Reintegrare Cristina Lesnic, din care fac parte reprezentanți de la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Biroul de Reintegrare, Poliția de Frontieră, Serviciul Vamal, Serviciul de Informații și Securitate. Acest grup de lucru va monitoriza continuu situația și va comunica despre ulterioare evoluții.
Desigur că toate circumstanțele urmează a fi stabilite, însă un lucru este clar: aceste evoluții nu contribuie la aplanarea conflictului între Federația Rusă și Ucraina. Suntem îngrijorați de actele de agresiune ale Federației Ruse, care afectează securitatea în regiune. Republica Moldova condamnă acțiunile unilaterale și provocatoare ale Federației Ruse. Suntem alături de autoritățile de la Kiev în demersurile lor de apărare a suveranității și integrității teritoriale.

