Pavel Filip, invitatul emisiunii „Moldova în direct”
- 1516 просмотров
Prim-ministrul Pavel Filip a vorbit despre relațiile cu partenerii externi, asistența macrofinanciară și proiectele de interes național inițiate de Executiv, în cadrul emisiunii „Moldova în direct”, difuzată de postul public de televiziune.
Șeful Executivului a menționat că în urma celei de-a treia vizite de evaluare a experților FMI s-a ajuns la un acord la nivel de personal, fiind recunoscut progresul autorităților de la Chișinău.
Un alt subiect al discuțiilor l-a constituit lansarea programului „Prima Casă”. Premierul a accentuat că 40 de familii care doresc să-şi cumpere o locuinţă au depus dosarele chiar în ziua în care programul a devenit funcțional. „Acum analizăm foarte bine unele dintre neajunsuri pentru că ele pot fi identificate doar atunci când programul este pus în aplicare. O să solicit colegilor să vină cu rectificări la Regulament, una dintre care ar fi ca și rudele de gradul II să aibă posibilitatea să fie garanți. Dincolo de critici, acest program este unul foarte avantajos”, a precizat prim-ministrul.
În discuții, premierul s-a referit și la proiectul naţional „Drumuri bune pentru Moldova”, precizând că lucrările vor demara în luna mai, iar începând cu luna viitoare vor fi deschise concursurile pentru identificarea companiilor care vor construi aceste drumuri. „Pentru acest proiect au fost alocate aproximativ 1,6 miliarde de lei. Au fost identificate porțiunile de drum care leagă obiective importante, precum ar fi drumul de acces spre școală sau spre grădiniță. Este vorba de peste 1200 de km de drum, cea ce ar însemna, în medie, câte un km de drum în fiecare localitate”, a declarat Pavel Filip.
În altă ordine de idei, premierul s-a referit la importanța Serviciului unic pentru apelurile de urgență 112, măsurile întreprinse de Guvern în procesul de reglementare transnistreană, dar și la susținerea acordată de România în parcursul european al țării noastre.

