Întrevederea Viceprim-ministrului Gheorghe Bălan cu delegaţia ambasadorilor cu misiuni speciale pentru Parteneriatul Estic
- 619 просмотров
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a participat astăzi, 23 noiembrie, la o întrevedere cu o delegaţie de ambasadori cu misiuni speciale pentru Parteneriatul Estic, reprezentată de 11 state membre ale Uniunii Europene. Delegaţia în cauză se află într-o vizită de studiu în R. Moldova pentru a se documenta cu progresele înregistrate în procesul de dinamizare a relaţiilor de cooperare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, inclusiv în domeniul politic şi pe dimensiunea implementării agendei Parteneriatului Estic.
Cu această ocazie, Vicepremierul a informat detaliat oficialii europeni despre ultimele evoluţii în procesul de reglementare transnistreană.
Gh. Bălan s-a referit, în mod special, la evoluţia negocierilor în formatul „5+2”, situaţia social-economică din regiune, precum şi la anumite aspecte ale dialogului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
De asemenea, Viceprim-ministrul a reiterat că preocuparea curentă a autorităţilor R. Moldova este de a contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de trai a locuitorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru şi de a identifica soluţii pozitive la problemele urgente cu care aceştia se confruntă.
La finalul întrevederii Vicepremierul a mulţumit ambasadorilor pentru interesul sporit faţă de problematica transnistreană.

