icon

Pavel Filip: vrem să transformăm Guvernul într-o structură eficientă

28-04-2016 15:01
1,885

Prim-ministrul Pavel Filip a vorbit despre realizările Cabinetului de miniştri în primele 100 de zile de mandat, reformele ce urmează a fi implementate, dar şi despre relaţiile cu partenerii de dezvoltare în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”, difuzată de postul naţional de televiziune.

 

„Am început activitatea Guvernului într-o perioadă de criză şi acţiunile noastre au fost planificate exact aşa cum trebuie să acţioneze Executivul într-o asemenea perioadă. Mă refer aici la stabilizarea situaţiei financiare, pentru a fi în stare să achităm plăţile sociale şi salariile, dar şi la lansarea implementării reformelor necesare pentru a asigura dezvoltarea ţării”, a menţionat Premierul în debutul emisiunii.

 

Vorbind despre veniturile la bugetul de stat şi situaţia curentă din sistemul financiar, şeful Cabinetului de miniştri a specificat că, dacă în luna ianuarie acumulările erau cu 5 % mai mici decât în ianuarie 2015, în februarie deja s-a înregistrat o creştere de 17 % faţă de aceeași perioadă a anului trecut, iar în martie au atins 23 la sută.

 

„Instituţiile au început să funcţioneze, să se acumuleze impozitele, fapt care ne-a dat posibilitatea nu doar să ne menţinem pe linia de plutire, dar şi să eliminăm o parte din restanţele acumulate la subvenţionarea agricultorilor. Până la moment am achitat practic jumătate din restanţele rămase din 2015, adică mai mult de 225 milioane de lei”, a specificat Pavel Filip.

 

În cadrul emisiunii au fost puse în discuție reformele din domeniul sănătăţii, Prim-ministrul menţionând că, în acest sens, au fost organizate mai multe întrevederi cu operatorii din sectorul farmaceutic şi a fost elaborat un Plan de acţiuni privind reglementarea pieţei medicamentelor, inclusiv simplificarea procedurii de autorizare a medicamentelor în Republica Moldova. De asemenea, numărul de medicamente compensate a fost mărit cu 50%, iar începând cu 1 iulie, urmează să fie majorate salariile angajaților din sistemul medical cu 20%, banii fiind deja prevăzuţi în proiectul bugetului de stat.

 

Un subiect aparte în cadrul discuţiilor l-a constituit reforma administraţiei publice centrale. „Dacă vrem să facem reforme profunde în Republica Moldova, trebuie să începem de la noi. Nu ne-am propus doar să reducem numărul de ministere şi să spunem că am economisit bani, vrem să transformăm Guvernul într-o structură care să lucreze eficient”, a accentuat Premierul.

 

Pavel Filip s-a referit și la micşorarea tarifelor la gazele naturale şi energia electrică, la restabilirea încrederii partenerilor de dezvoltare şi deblocarea finanţării externe.

 

Vorbind despre frauda bancară, Premierul a subliniat că, în acest context, este important ca cei vinovaţi să răspundă în faţa legii, banii să fie recuperaţi şi să fie adoptat cadrul legislativ necesar pentru a preveni asemenea situaţii în viitor.

 

„Actualul Guvern va fi cel care va aduce stabilitatea pe piața bancară din Republica Moldova, odată şi pentru totdeauna. În acest sens, există deja o strategie elaborată de colegii de la Banca Naţională, care vine să elimine vulnerabilităţile existente în sistem”, a menţionat şeful Executivului.

 

La finalul discuţiilor, Pavel Filip s-a arătat convins că Republica Moldova poate deveni un stat prosper şi modern, pentru aceasta însă este nevoie de stabilitate şi susţinerea cetăţenilor. 

 

trm.md

 

Cписок событий

Апрель 2025

 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30