icon

securitate

Germania şi Moldova vor intensifica colaborarea în domeniul securităţii şi drepturilor omului

Prim-ministrul Iurie Leancă a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţi ai Bundestagului german. Discuţia a vizat cooperarea moldo-germană în domenii precum asigurarea drepturilor omului, securitate, combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a traficului de fiinţe umane.

 

Prim-ministrul a exprimat gratitudine pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova din partea Germaniei. Iurie Leancă a apreciat vizita delegaţiei Bundestagului german drept un semnal de solidaritate şi susţinere într-o perioadă crucială pentru Moldova.

 

„Obiectivul principal al Guvernului pe care-l conduc este continuarea reformelor şi modernizarea ţării şi am convingerea că doar cu susţinerea partenerilor şi prietenilor noştri vom reuşi să depăşim problemele cu care ne confruntăm din cauza presiunilor de ordin intern şi extern. Germania este un prieten al Moldovei, iar vizita unei delegaţii atât de reprezentative la Chişinău, este o expresie a acestei atitunii faţă de Moldova", a spus Prim-ministrul.

 

La rândul său, Fritz Felgentreu, membru al Comisiei pentru apărare a Bundestagului german a menţionat că din delegaţia respectivă fac parte reprezentanţi ai tuturor fracţiunilor parlamentare, aceasta fiind confirmarea faptului că, în această perioadă deloc simplă, Germania este de partea Republicii Moldova.  

 

Oficialii germani au precizat că, în timpul vizitei lor care va dura cinci zile şi va cuprinde dicuţii inclusiv cu reprezentanţi ai României, Bulgariei şi ai altor state din regiune, membrii delegaţiei îşi propun să abordeze subiecte precum combaterea criminalităţii organizate şi a traficului de fiinţe umane, apărarea drepturilor omului şi situaţia etniilor minoritare. O atenţie sporită va fi acordată măsurilor de susţinere din partea Germaniei a eforturilor pe care le întreprind autorităţile acestor ţări în vederea îmbunătăţirii situaţiei în domeniile menţionate. 

  

Părţile au remarcat caracterul ascendent al raporturilor moldo-germane şi au pledat pentru continuarea şi amplificarea acestui parteneriat important pentru viitorul relaţiei dintre cele două state.  

Mesajul Prim-ministrului Iurie Leancă, dedicat Zilei lucrătorilor din organele securităţii statului

„Stimaţi ofiţeri,


Stimați colaboratori şi veterani ai Serviciului de Informaţii şi Securitate!

 

Vă aduc cele mai sincere și cordiale felicitări cu prilejul celei de-a 23-a aniversări de la crearea organelor securităţii Republicii Moldova, precum și cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securităţii statului - evenimente care sunt celebrate astăzi.

 


Chiar de la constituirea lor, serviciile speciale ale țării noastre au avut de depăşit multiple obstacole, însă au izbutit să le înfrunte prin fapte concrete, manifestându-se plenar în calitate de instituţie-cheie a cărei menire a fost și este să apere securitatea de stat a Republicii Moldova. Astfel, pe parcursul a 23 de ani, Serviciul de Informaţii şi Securitate s-a consolidat şi s-a maturizat profesional, afirmându-se ca un apărător consecvent al siguranţei cetăţeanului, societăţii şi a tării per ansamblu, devenind un partener credibil în procesul de edificare a arhitecturii europene de securitate.

 


În piramida statului de drept, rolul Serviciului de Informaţii şi Securitate este unul crucial, și asta datorită specificului activităţii acestei structuri, care derivă din misiunea responsabilă de a fi garantul securităţii naţionale. Este evident că edificarea unui stat democratic, realizarea succesivă a reformelor economice, judiciare şi de drept sunt determinate, în mare măsură, de calitatea activităţii de asigurare a securităţii statului. Și angajaţii SIS, în pofida multiplelor impedimente, au dat mereu dovadă de profesionalism și spirit de iniţiativă, de devotament şi sacrificiu - virtuţi fără de care nu poate fi concepută munca în domeniul asigurării securităţii statului.



Mizez în continuare pe autoritatea şi pe capitalul de încredere, de care se bucură Serviciul de Informaţii şi Securitate al țării în scopul prevenirii şi contracarării numeroaselor provocări interne și externe cu care se confruntă Republica Moldova: terorismul transnaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă, criminalitatea transfrontalieră, reţelele ilegale de droguri, fiinţe umane, stupefiante sau armament, migraţia ilegală, deturnarea de fonduri din buget, corupţia, contrabanda, evaziunea fiscală, prejudicierea economiei naţionale şi a potenţialului de apărare a ţării ş.a.



Sunt misiuni, a căror reușită depinde și de reforma instituţională a SIS, a cărei finalitate este să transforme această structură într-un adevărat serviciu modern de inteligență. Este important ca societatea să înţeleagă scopul şi esenţa activităţii unui serviciu secret, iar SIS - să se debaraseze de vestigiile trecutul sovietic și să probeze că s-a angajat de facto să protejeze interesele vitale ale statului şi ale cetăţeanului.



În numele Guvernului Republicii Moldova, îi urez întregului efectiv al Serviciului de Informații și Securitate, angajaţilor civili, veteranilor şi membrilor familiilor acestora multă sănătate, bucurie, bunăstare şi noi realizări întru propăşirea ţării şi a poporului, prosperitate şi linişte sufletească! Apreciem înalt patriotismul, abnegaţia şi profesionalismul de care daţi dovadă în activitatea de zi cu zi și sperăm că şi pe viitor vă veți îndeplini cu dăruire şi devotament nobila datorie față de popor și față de țară."

Subscribe to RSS - securitate