icon

Întrevederea Prim-ministrului Valeriu Streleţ cu şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola

Pirkka Tapiola l-a felicitat pe Valeriu Streleţ cu ocazia învestirii în funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova, precum şi a întregului Cabinet de miniştri, menţionând importanţa acestui eveniment pentru asigurarea stabilităţii şi continuarea reformelor în Republica Moldova.
Oficialul european a confirmat disponibilitatea Uniunii Europene pentru cooperare şi a reiterat sprijinul în promovarea reformelor şi modernizarea ţării noastre.

Romanian

Prim-ministrul Valeriu Streleț şi membrii Cabinetului de miniştri au depus jurământul

Noul Cabinet de miniștri, condus de Prim-ministrul Valeriu Streleț, a fost învestit la Palatul Republicii, în prezența Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Premierul, vicepremierii şi miniştrii au jurat să-şi dăruiască toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respecte Constituția și legile țării,
să apere democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei.

Romanian

Prim-miniştrii Chiril Gaburici şi Victor Ponta au semnat Memorandumul de Înţelegere între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind realizarea proiectelor necesare interconectării reţelelor de gaze naturale şi energie electrică din Republica Moldova şi România

Romanian

Pagini

Subscribe to GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA RSS