Viceprim-ministra Cristina Gherasimov s-a întâlnit cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru Buget și Administrație
22-05-2024 18:23
301
22 mai 2024, Bruxelles - În contextul celui de-al optulea Consiliu de Asociere UE - Republica Moldova, care a avut loc ieri la Bruxelles, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru Buget și Administrație. Discuția a vizat agenda europeană a Republicii Moldova și reformele întreprinse de Guvern pentru a construi Moldova Europeană.
Tot ieri, viceprim-ministra Cristina Gherasimov a participat la o serie de întâlniri la nivel ministerial. În cadrul întrevederii cu reprezentanții Comisiei Europene s-a discutat despre procesul de integrare a țării noastre în UE și despre reformele aferente acestuia. A fost abordat subiectul securității energetice și cel al creșterii economice în Republica Moldova, care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor noștri într-un mod cât mai sustenabil.
Cristina Gherasimov a mulțumit pentru sprijinul european constant acordat țării noastre și și-a exprimat încrederea în avansarea cooperării pentru aderarea la UE.

