Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, în discuții cu Maida Gorčević, ministra Afacerilor Europene a Muntenegrului
26 martie 2024, Chișinău - Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o convorbire telefonică cu Maida Gorčević, ministra Afacerilor Europene a Muntenegrului.
Oficialii au discutat despre aspirațiile europene ale țărilor noastre și au trecut în revistă prioritățile-cheie ale guvernelor de la Chișinău și Podgorica pentru anul curent în procesul de aderare la UE.
„Muntenegru a primit statutul de țară candidată la aderare în anul 2010 și a început negocierile de aderare în 2012. Experiența și bunele practici acumulate de-a lungul anilor ne pot ajuta să avansăm mai rapid pe calea integrării europene”, a spus viceprim-ministra Gherasimov.
În context, oficiala a mulțumit ministrei Gorčević pentru disponibilitatea de a ne asista în etapa de preaderare la UE.

