icon

Şeful Biroului pentru reintegrare s-a întâlnit cu membri ai Organizaţiei de tineret a Uniunii Creştin-Democrate din Germania

15-10-2014 14:44
1,225

La 6 octombrie 2014, Şeful Biroului pentru reintegrare, Gheorghe Bălan s-a întâlnit cu un grup de 16 membri ai Organizaţiei de tineret a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din landul Saarland, Germania. Discuţiile s-au axat pe subiecte conexe procesului de reglementare a conflictului transnistrean şi reintegrare a ţării.



În cadrul discuţiilor, Şeful Biroului a făcut o prezentare generală a dosarului transnistrean, accentuând importanţa menţinerii dialogului la toate nivelele între Chişinău şi Tiraspol. De asemenea, Gheorghe Bălan a accentuat rolul important al actorilor internaţionali şi implicarea activă în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.



În context, Şeful Biroului a evidenţiat eforturile Uniunii Europene şi în special a Republicii Federale Germania în promovarea măsurilor de consolidare a încrederii şi depăşirea consecinţelor nereglementării conflictului, precum şi sprijinul acordat Republicii Moldova în parcursul său european.

 

La final, Şeful Biroului pentru reintegrare aexprimat gratitudine pentru suportul şi interesul pe care Germania îl acordă procesului de reglementare a conflictului transnistrean.

Agenda publică

Ianuarie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31