icon

Șeful adjunct al Biroului politici de reintegrare a participat la cea de-a 7-a reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană

17-11-2023 10:27
470

La data de 16 noiembrie 2023 șeful adjunct al Biroului politici de reintegrare, Eugen Cara, a participat la cea de-a 7-a reuniune a Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (RM-UE), desfășurată la Chișinău, sub egida Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

 

În cadrul lucrărilor Comitetului de Asociere s-a efectuat un schimb larg de opinii cu privire la cooperarea economică și sectorială RM-UE, realizările și dificultățile în implementarea pe ambele maluri ale Nistrului a angajamentelor ce derivă din Acordul de Asociere RM-UE, Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, precum și respectarea drepturilor omului pe întreg teritoriul țării.

 

Reprezentantul Biroului a informat despre situația actuală în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, în special în contextul provocărilor regionale, precum și a evocat prioritățile în această privință.

 

Totodată a fost evidențiat că cooperarea constantă dintre RM-UE cu precădere, la etapa de pre aderare ce impulsionează procesul de înregistrare a agenților economici din regiunea transnistreană la Chișinău, iar aproape 2/3 din totalul exporturilor de mărfuri din stânga Nistrului și mun. Bender au ca destinație statele-membre ale UE.

 

Participanții au accentuat și de această dată importanța respectării angajamentelor asumate prin parteneriatul RM-UE și implementarea Agendei de Asociere pe întreg teritoriul țării, inclusiv în regiunea transnistreană, care va contribui semnificativ la dezvoltarea comerțului și la aplicarea standardelor UE în țara noastră.

Agenda publică

Ianuarie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31