icon

Rodica Crudu, la Forumul regional Ialoveni: „Integrarea europeană înseamnă implicare și efort comun, de care vor beneficia toți cetățenii Republicii Moldova”

25-07-2025 16:13
175

25 iulie 2025, Ialoveni – Secretara generală adjunctă a Guvernului, Rodica Crudu, a participat astăzi la Forumul regional „Parteneriate locale pentru integrare europeană”, desfășurat la Ialoveni.

 

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai societății civile și ai mediului economic. Participanții au discutat despre rolul și contribuția fiecărui cetățean în procesul de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, precum și despre cum pot colabora pentru a aduce valorile europene mai aproape de oameni, prin inițiative comunitare și proiecte de dezvoltare.

 

„Integrarea europeană înseamnă, întâi de toate, implicare și efort comun, de care vor beneficia toți cetățenii Republicii Moldova – de la mic la mare. Trebuie să privim reformele și investițiile nu ca pe niște costuri, ci ca pe oportunități reale de a deveni mai competitivi și mai conectați la cea mai mare piață economică din lume – cea a Uniunii Europene, cu circa 450 de milioane de consumatori. Aderarea la UE aduce standarde de trai mai înalte, servicii de calitate, spitale moderne, școli mai performante și drumuri sigure”, a spus Rodica Crudu.

 

Forumul a fost organizat de Centrul Contact, în parteneriat cu Fundația Soros Moldova, fiind al treilea dintr-o serie de evenimente regionale desfășurate în perioada 17–25 iulie, în Cahul, Edineț și Ialoveni.

Agenda publică

Iunie 2027

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30