icon

Prim-ministrul Dorin Recean, în discuții cu ministrul federal al Afacerilor Economice al Austriei, Martin Kocher: „Ne propunem să implementăm cât mai multe proiecte moldo-austriece în beneficiul cetăţenilor”

11-06-2024 18:22
739

11 iunie 2024, Berlin - Parcursul european al Republicii Moldova, consolidarea relaţiilor comercial-economice bilaterale şi oportunitățile de extindere a acestora în domenii precum agricultura și energia verde au fost printre principalele subiecte discutate de către prim-ministrul Dorin Recean și ministrul federal al Muncii și Afacerilor Economice al Austriei, Martin Kocher.

 

Șeful Executivului a apreciat parteneriatul constructiv între țara noastră și Austria, subliniind că prioritățile guvernamentale actuale țin de crearea condițiilor necesare pentru o creștere economică sustenabilă, îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, menținerea păcii și a stabilității în țară.

 

„Ne dorim să implementăm cât mai multe proiecte moldo-austriece în beneficiul cetăţenilor, axate pe digitalizare, inovație, eficiență energetică, economie verde și protecția mediului”, a declarat premierul Dorin Recean.

 

Prim-ministrul a mulțumit părții austriece pentru asistenţa oferită, de-a lungul anilor, prin intermediul Agenției Austriece de Dezvoltare. Au fost realizate proiecte pe segmentele: buna guvernare, consolidarea capacităților instituţionale, învăţământul profesional, aprovizionarea cu apă.

 

Întrevederea șefului Executivului de la Chișinău cu ministrul federal al Muncii și Afacerilor Economice al Austriei a avut loc în contextul Conferinței de Reconstrucție a Ucrainei desfășurată la Berlin.

Agenda publică

Aprilie 2025

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30