icon

Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, va vizita Republica Moldova, la invitația omologului său moldovean

30-04-2015 11:18
864

Despre vizita ce urmează să aibă loc în a doua jumătate a acestui an, s-a discutat în cadrul întrevederii de astăzi a Prim-ministrului Chiril Gaburici cu Ambasadorul Republicii Cehia la Chișinău, Jaromír Kvapil. Părțile au mai vorbit despre consolidarea relaţiilor moldo-cehe, cooperarea economică, asistența oferită Republicii Moldova din partea Cehiei, dar și despre prima reuniune interguvernamentală, preconizată pentru sfârșitul lunii iunie curent.

 

„Apreciem desfăşurarea anuală a şedinţelor Comisiei moldo-cehe de cooperare în domeniul economic, industrial şi tehnico-ştiinţific, a grupurilor de lucru în domeniul transportului şi a celui energetic. Ne bucurăm că, în acest an, pentru prima dată, se va organiza o reuniune interguvernamentală, ceea ce demonstrează că dialogul dintre țările noastre a avansat”, a subliniat Premierul.

 

Chiril Gaburici a mulțumit Guvernului ceh pentru interesul sporit manifestat pentru consolidarea reformelor din Republica Moldova și pentru proiectele implementate în diferite localităţi, prin intermediul Programului de Cooperare pentru Dezvoltare 2011-2017. „Exprimăm gratitudine pentru faptul că Republica Moldova este menţinută în topul statelor prioritare la capitolul asistenţei pentru dezvoltare, acordată de Guvernul Cehiei”, a mai spus Prim-ministrul.

 

La rândul său, ambasadorul ceh a apreciat reformele demarate în țara noastră și a reiterat sprijinul Republicii Cehe în realizarea parcursului european al Republicii Moldova. „Mă bucur că vă mișcați înainte și continuați reformele de modernizare a țării. Este foarte mult de lucru, nu este ușor, dar aveți suficient curaj și inițiativă pentru a atinge obiectivul pe care vi l-ați propus - integrarea europeană”, a menționat Jaromír Kvapil.

 

În context, Premierul Gaburici a afirmat că, „țara noastă și-a stabilit direcția unde vrea să ajungă și vom continua să ne mișcăm, pas cu pas, pe calea europeană”.

 

Anual, Republica Cehia oferă asistență Republicii Moldova în valoare de 3 milioane de euro, pentru implementarea proiectelor în diferite domenii.

Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31