icon

Pregătirile de noul an de studii au fost discutate cu directorii celor 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană

12-08-2022 16:44
561

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian, în comun cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai Biroului politici de reintegrare, a desfășurat o ședință de lucru cu participarea directorilor celor 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

 

Viceprim-ministrul Oleg Serebrian a fost informat despre mersul implementării proiectelor finanțate prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2022, principalele realizări obținute de către instituțiile de învățământ în anul de studiu 2021-2022, dar și obiectivele planificate pentru noul an școlar.

 

Totodată, în ceea ce privește pregătirile pentru noul an școlar, au fost puse în discuție dificultățile cu care se confruntă cele 8 școli cu predare în limba română și posibile modalități de intervenție întru soluționarea acestora.

 

Au fost date asigurările deplinei deschideri din partea Biroului și a Ministerului Educației și Cercetării privind depunerea tuturor eforturilor necesare pentru asigurarea bunei funcționări a acestor școli, fiind convenită menținerea și în continuare a unui dialog activ în interesul elevilor, profesorilor și a desfășurării unui proces educațional calitativ.

 

Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31