icon

Membri ai familiilor celor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru au fost primiţi în audienţă de Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan

03-03-2017 15:59
427

Astăzi, 3 martie, Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a primit în audienţă membri ai familiilor celor căzuţi în acţiunile de luptă din 1992 pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

 

În cadrul întrevederii audienţii i-au adus la cunoştinţă Viceprim-ministrului problemele socio-economice cu care se confruntă, au vorbit despre necesitatea instituirii unor alocaţii de stat echitabile atât pentru persoanele, care şi-au jertfit viaţa  pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, cât şi pentru membrii familiilor lor, despre necesitatea valorizării distincţiilor de stat cu care au fost decoraţi participanţii la acţiunile de luptă din 1992.

 

Gh. Bălan şi-a exprimat solidaritatea şi recunoştinţa faţă de eroii care au luptat în războiul de pe Nistru, reiterând deschiderea şi sprijinul autorităţilor pentru susţinerea persoanelor cu dificultăţi.

 

În context, Gh. Bălan a menţionat că, în scopul identificării unor soluţii viabile pentru problemele cu care se confruntă această categorie de persoane, va face demersurile necesare către autorităţile publice de resort.

 

Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31