icon

Iurie Leancă salută semnarea Acordului de Comerţ Liber dintre Republica Moldova şi Turcia

11-09-2014 18:19
2,048

Prim-ministrul Iurie Leancă l-a primit astăzi pe ministrul Economiei al Republicii Turcia, Nihat Zeybekci, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

 

Şeful Executivului a salutat semnarea Acordului de Liber Schimb dintre Republica Moldova şi Turcia, ce a avut loc astăzi la Chișinău, şi a menţionat că acest eveniment este un factor încurajator în consolidarea relaţiilor comercial-economice bilaterale. Premierul şi-a exprimat convingerea că realizarea Acordului va duce la intensificarea schimbului comercial între cele două state şi dezvotlarea investiţiilor reciproc avantajoase.

 

„Este un eveniment deosebit de important pentru dezvoltarea relaţiilor moldo-turce şi o şansă de a avansa în direcţia consolidării relaţiilor de prietenie şi sprijin reciproc. Totodată, acest Acord demonstrează altor parteneri ai ţării noastre că Acordul de Liber Schimb RM-UE nu este un impediment pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu alte state", a subliniat Prim-ministrul.

 

Premierul a mai menţionat rolul Acordului de Liber Schimb cu Turcia, în contextul eforturilor Republicii Moldova de identificare a noilor oportunităţi comerciale şi investiţionale, urmare a problemelor apărute la exportul mărfurilor moldoveneşti pe piaţa din Est.

 

Iurie Leancă l-a felicitat pe Nihat Zeybekci şi pe colegii săi cu prilejul învestirii noului Guvern al Republicii Turcia. Totodată, Iurie Leancă a ţinut să-i transmită sentimente de înaltă consideraţiune Preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, în legătură cu victoria obţinută în alegerile prezidenţiale din 10 august 2014. Premierul a menţionat că Recep Tayyip Erdogan este aşteptat în vizită la Chişinău, la fel şi noul Prim-ministru al Turciei, Ahmet Davutoglu, care conduce Executivul turc după ce a deţinut funcţia de Ministru al Afacerilor Externe.

 

La rândul său, ministrul Economiei al Republicii Turcia a reconfirmat dorinţa ţării sale de a intensifica dialogul bilateral în diverse domenii. În mod special, Nihat Zeybekci a menţionat interesul investitorilor turci pentru realizarea unor noi proiecte în Republica Moldova în domenii precum telecomunicaţiile, transport, infrastructură, sănătate etc. De asemenea, oficialul turc a menţionat că țara sa va susţine în continuare Republica Moldova în plan internaţional.

 

Părţile au pledat pentru intensificarea dialogului politic moldo-turc, dar şi pentru extinderea relaţiilor culturale şi umanitare, menţionând că la baza acestora stă o istorie bogată şi tradiţii seculare. 

Agenda publică

Martie 2026

L M M J V S D
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31