Întrevederea Viceprim-ministrului Oleg Serebrian cu Ambasadorul Regatului Danemarcei
14-09-2022 14:27
412
- 412 afișări
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Danemarcei în Republica Moldova, Uffe A. Balslev.
Întrevederea a prilejuit un schimb de opinii pe dosare de interes reciproc, în particular din perspectiva gestionării problematicii transnistrene, dinamicii dialogului în direcția procesului de reglementare, contextului războiului din Ucraina și a efectelor produse de acesta în vecinătatea apropiată.
A fost subliniată importanța promovării unui dialog pașnic și de construire a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, cu menținerea situației regionale în albia previzibilității și a securității multiaspectuale.



