icon

Întrevederea Viceprim-ministrului Gheorghe Bălan cu Ambasadorul României la Chişinău, E.S. Daniel Ioniţă

19-07-2016 11:44
595

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut pe 18 iulie curent o întrevedere cu noul Ambasador al  României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniţă. 

 

Cu această ocazie, Bălan Gh. a urat diplomatului succes în exercitarea mandatului şi a exprimat gratitudine Guvernului României pentru suportul constant pe care îl acordă ţării noastre.

 

La rândul său, Daniel Ioniţă, a  menţionat că îşi începe serviciul cu mult optimism şi cu dorinţa de a contribui într-o manieră constructivă la consolidarea relațiilor bilaterale, la promovarea reformelor structurale și la sprijinirea parcursului european al R. Moldova.

 

Dialogul oficialilor s-a axat pe un spectru larg de probleme de interes comun și în special pe ultimele evoluții în dosarul transnistrean.

 

În acest sens, Viceprim-ministrul a efectuat o scurtă trecere în revistă a activităților recent desfășurate în cadrul platformelor de dialog pentru reglementarea transnistreană, relevând subiectele principale ce figurează pe agenda negocierilor, rezultatele reuniunii Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri “5+2”) din 02-03 iunie 2016 și cele ale conferinței bavareze pentru promovarea măsurilor de consolidare a încrederii din 12-13 iulie 2016, precum și acțiunile prioritare ale Chișinăului în implementarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării.

 

Ambasadorul a mulţumit Vicepremierului pentru dialog şi a exprimat încrederea că relaţiile moldo-române vor continua să se dezvolte în beneficiul ambelor state.

Agenda publică

Aprilie 2025

L M M J V S D
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30