icon

Întrevederea Vicepremierului Oleg Serebrian cu Paun Rohovei, Ambasador cu Misiuni Speciale al Ucrainei

22-06-2023 11:16
1,412

Astăzi, 22 iunie 2023, Viceprim-ministrul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere de lucru cu Paun Rohovei, Ambasador cu Misiuni Speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, care a fost însoțit de Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, dl Marko Șevcenko.

 

Discuțiile s-au pe axat pe situația regională curentă, evoluții, provocări, riscuri, necesități de asistență și oportunități, cu efectuarea unui schimb de viziuni pe marginea perspectivelor de avansare în procesul de reglementare transnistreană.

 

A fost reiterat sprijinul ferm al Ucrainei pentru atingerea unei reglementări pașnice și durabile a conflictului transnistrean, cu restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldova, respectarea suveranității țării și a hotarelor ei recunoscute de comunitatea internațională.

 

S-a accentuat faptul că în noile realități și a parcursului european al ambelor țări rolul Uniunii Europene în procesul de reglementare va deveni unul și mai important.

 

Oficialii au agreat și au reconfirmat necesitatea coordonării acțiunilor și a abordărilor pe diverse aspecte de interes comun, precum și a consolidării diverselor forme de interacțiune în promovarea politicilor ferme de reintegrare teritorială și sectorială în interesele cetățenilor și ale ambelor țări.

Agenda publică

Aprilie 2026

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30