icon

Guvernul a solicitat o nouă misiune a FMI, în luna noiembrie curent

06-10-2015 12:07
766

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a avut astăzi o întrevedere de evaluare a rezultatelor vizitei misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, ce s-a desfăşurat în perioada 22 septembrie – 6 octombrie curent. 

 

În cadrul întrevederii, şefa misiunii FMI a menţionat că discuțiile cu autoritățile Republicii Moldova au fost constructive, remarcând progrese în stabilirea priorităților de reformă. Ivanna Vladkova-Hollar a subliniat importanţa promovării unor politici echilibrate, consolidării sistemului financiar şi implementării măsurilor de asigurare a stabilității macroeconomice a Republicii Moldova.

 

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a exprimat gratitudine pentru munca depusă de către experţii FMI şi a reiterat determinarea fermă a Guvernului Republicii Moldova de a pune în aplicare recomandările misiunii, menţionând că acestea sunt importante, întâi de toate pentru dezvoltarea ţării noastre. Premierul s-a pronunţat pentru semnarea cât de curând posibil a unui Memorandum cu privire la Politicile Economice şi Financiare cu FMI.  „Parteneriatul cu FMI este o precondiţie pentru  stabilitatea macroeconomică a Republicii Moldova şi dezvoltarea relaţiilor cu partenerii de dezvoltare”, a declarat Valeriu Streleț.

 

În cadrul discuțiilor, Prim-ministrul a solicitat o nouă misiune FMI în Republica Moldova la începutul lunii noiembrie pentru negocierea și semnarea Memorandumului de cooperare. De cealaltă parte, reprezentanții FMI au confirmat disponibilitatea de a reveni în țara noastră în condițiile în care Republica Moldova va înregistra progrese la capitolele discute pe parcursul activității misiunii.

 

Agenda publică

Octombrie 2025

L M M J V S D
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31