icon

Ghenadie Marian, la Moldova Youth Forum 2025: „Viitorul european al țării depinde de energia, cunoștințele și valorile pe care le vor aduce tinerii în acest parcurs”

28-08-2025 20:05
52

28 august 2025, Chișinău - Șeful Biroului pentru Integrare Europeană (BIE), Ghenadie Marian, a participat, astăzi, la Moldova Youth Forum 2025. Evenimentul a reunit peste 400 de tineri din toate regiunile țării pentru a discuta despre viitorul european al Republicii Moldova, extinderea UE, securitatea regională, digitalizarea, educația, activismul civic și rolul tinerilor în procesele democratice.

 

Ghenadie Marian le-a vorbit participanților despre etapele procesului de aderare, complexitatea negocierilor și beneficiile pe care le va aduce integrarea europeană fiecărui cetățean, în special tinerilor. Șeful BIE a mai explicat că aderarea nu înseamnă doar preluarea legislației europene, ci și aplicarea acesteia în viața de zi cu zi, pentru ca Republica Moldova să devină un membru activ și responsabil al UE.

 

„Atunci când țara noastră va deveni stat membru al Uniunii Europene, va fi nevoie de oameni pregătiți să ne reprezinte cu demnitate. Acei oameni veți fi voi – tinerii de astăzi. De aceea, la Biroul pentru Integrare Europeană investim în tinere talente, pentru ca, peste 10 sau 15 ani, unii dintre voi să ajungeți să fiți comisari europeni, ambasadori sau directori în instituțiile europene. Viitorul european al țării depinde de energia, cunoștințele și valorile pe care le veți aduce în acest parcurs”, a spus Ghenadie Marian.

 

Moldova Youth Forum a ajuns la cea de a IV-a ediție și este organizat de EURODEV și Fundația Konrad Adenauer în Republica Moldova, cu sprijinul European Endowment for Democracy, Comisiei Europene, Ministerului Educației și Cercetării, Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Consiliului Național al Tineretului din Moldova și al altor parteneri.

Agenda publică

Februarie 2025

L M M J V S D
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28