icon

Experiența Cehiei în procesul de aderare, împărtășită de Pavel Telička, fostul negociator-șef al Cehiei, la Chișinău

15-08-2025 17:44
156

15 august 2025, Chișinău – Biroul pentru Integrare Europeană l-a găzduit, în perioada 12–15 august, pe Pavel Telička, fostul Negociator Șef al Cehiei pentru aderarea la Uniunea Europeană, fost Comisar European pentru Sănătate și Protecția Consumatorilor și ex Vicepreședinte al Parlamentului European.

 

Pe parcursul vizitei sale, Pavel Telička a avut o serie de întrevederi cu funcționari publici implicați în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, autorități publice locale, fermieri și jurnaliști.

 

Expertul le-a vorbit despre beneficiile și oportunitățile pe care integrarea europeană le aduce în fiecare domeniu și a împărtășit din experiența și lecțiile învățate de Cehia, acum 21 de ani, în procesul de aderare la UE.

 

Vizita a fost organizată cu sprijinul proiectului „Fondul de Consiliere în Politici”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Agenda publică

Februarie 2025

L M M J V S D
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28