Comentariul Biroului politici de reintegrare pe cazul eliberării din detenție a cet. Adrian Glijin
- 901 afișări
Biroul politici de reintegrare salută eliberarea din detenție a cetățeanului Adrian Glijin, care a fost privat de libertate pe 7 octombrie 2020 de către structurile de forță de la Tiraspol.
În această perioadă, Viceprim-ministrul pentru reintegrare și Biroul politici de reintegrare au depus eforturi susținute în vederea eliberării necondiționate a acestuia, făcând uz de toate platformele de dialog disponibile. La fel, fiind în contact permanent cu actorii din formatul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, au fost făcute toate demersurile necesare pentru restabilirea drepturilor și libertăților fundamentale ale cet. Glijin.
Pe această cale, ținem să aducem mulțumiri Misiunii OSCE din Republica Moldova, Asociației Obștești „Promo-LEX”, presei din Republica Moldova, tuturor celor care au urmărit îndeaproape acest dosar și au contribuit prin poziția lor la eliberarea lui A. Glijin.
E o acțiune care poate servi ca exemplu în multiple alte cazuri similare de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, printre care cele ale cetățenilor V. Pleșcanov, G. Kuzmiciov, V. Dudnic, V. Pogorlețchi, S. Mantaluța, M. Petiș și mulți alți cetățeni ai Republicii Moldova, care au de suferit în urma acțiunilor ilegale ale Tiraspolului.

