Antrenăm echipa pentru ca vocea țării să prindă contur la Bruxelles
19 septembrie 2024, Chișinău – Biroul pentru integrare europeană a organizat atelierul de lucru: ,,Tehnici de prezentare și comunicare în cadrul screening-ului bilateral.” Cursul de perfecționare a reunit membrii grupurilor de lucru responsabili de capitolele: 24 – Justiție, Libertate și Securitate; Reforma Administrației Publice; Funcționarea instituțiilor democratice și 32 – Control financiar.
Peste 30 de funcționari publici au învățat să își păstreze tonalitatea profesională a vocii, pentru o comunicare cu impact.
Instruirea a fost organizată cu suportul proiectului "Fondul de consiliere în politici", finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementat de GIZ Moldova. Exercițiile de simulare a tehnicilor de prezentare și comunicare vor fi aplicate în practică, în capitala Belgiei, în perioada 23 - 27 septembrie 2024.

























