Iurie Leancă: „Universitatea Tehnică din Moldova este un exemplu al coeziunii dintre procesele de studii, cercetare şi dezvoltare a spiritului de creativitate”
- 1395 reads
- RU
Această înaltă apreciere a fost dată de Prim-ministrul Iurie Leancă, în cadrul festivităţii prilejuite de cea de-a 50-a aniversare de la fondarea Universităţii Tehnice din Moldova. „În aceste cinci decenii, Universitatea Tehnică s-a afirmat ca o instituţie de referinţă, care a dezvoltat şi a consolidat potenţialul intelectual tehnic şi cultura tehnică naţională", a declarat Prim-ministrul.
Iurie Leancă a remarcat parteneriatele încheiate de UTM cu insituţiile de profil din lume, fapt ce contribuie şi la integrarea europeană a țării noastre. „Însă cea mai importantă, în condiţiile economiei globalizate de astăzi, este cooperarea dintre Universitate şi mediul de afaceri şi cel de producere. Este o cooperare care contribuie în mod hotărâtor la creşterea nivelului de pregătire profesională a studenţilor şi la încadrarea lor cât mai rapidă în câmpul muncii. Universitatea Tehnică este printre primele instituţii de învăţământ superior pentru care corelarea dintre oferta educaţională şi cererea de pe piaţa muncii nu este doar o lozincă frumoasă, ci un stil de activitate. Şi mi-aş dori ca această abordare - prioritară pentru noul concept educaţional al Republicii Moldova - să se regăsească în activitatea tuturor universităţilor", a mai spus Prim-ministrul.
Şeful Guvernului a reiterat importanţa dezvoltării în Moldova a unui sistem educaţional accesibil, relevant şi de calitate. În acest sens, Guvernul se va concentra pe creşterea graduală a nivelului de salarizare a cadrelor didactice, pe asigurarea unor condiţii mai bune de studii pentru elevi şi studenţi - cu săli de curs dotate cu calculatoare, cu campusuri şi cămine conectate la Internet. „Vom lansa, în sate şi oraşe, proiecte de infrastructură care să genereze locuri de muncă bine plătite şi vom susţine companiile care investesc în pregătirea profesională şi angajează tineri şi absolvenţi. Vom pleda pentru diversificarea oportunităţilor de mobilitate, care să le asigure studenţilor şi profesorilor din ţara noastră accesul în importante centre universitare europene şi, astfel, să înscrie Republica Moldova în circuitul universitar şi ştiinţific european", a declarat Iurie Leancă.
Premierul a exprimat convingerea că Universitatea Tehnică din Moldova va rămâne promotoare a ideilor inovative în instruire şi cercetare.
În cadrul evenimentului, Iurie Leancă a înmânat două Diplome ale Guvernului de Gradul I, profesorilor Universităţii Tehnice din Moldova: Valentina Bulgaru şi Derid Oledi. De distincţii s-au învrednicit şi alte peste 60 de cadre didactice ale acestei instituţii.
UTM a format profesional, intelectual şi civic peste 85 de mii de ingineri şi economişti care au contribuit esenţial la dezvoltarea şi consolidarea ramurilor de bază ale economiei naţionale. Universitatea Tehnică din Moldova este una dintre cele mai mari instituţii de învăţământ superior din țară - singura de profil tehnic. Aici activează peste 1000 de cadre didactice, dintre care 90 la sută sunt absolvenţi ai acestei universități.











