Declarația comună a Prim-miniștrilor Republicii Moldova și Marelui Ducat al Luxemburgului în sprijinul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
- 978 reads
Declarația comună a Prim-miniștrilor Republicii Moldova și Marelui Ducat al Luxemburgului în sprijinul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Chișinău, 13 septembrie 2024
Noi, Prim-miniștri ai Republicii Moldova, Dorin Recean, și ai Marelui Ducat al Luxemburgului, Luc Frieden, ne-am întâlnit astăzi la Chișinău pentru a reafirma angajamentul nostru ferm de a consolida relațiile bilaterale și de a promova pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa.
Recunoscând aspirațiile europene ale Republicii Moldova și eforturile sale semnificative în implementarea reformelor cuprinzătoare, reafirmăm angajamentul nostru față de valorile comune ale democrației, statului de drept, drepturilor omului, solidarității și libertăților fundamentale. Aceste valori stau la baza Uniunii Europene și sunt esențiale în parcursul Republicii Moldova spre integrarea europeană.
Luxemburgul, ca unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene, a înțeles de mult timp forța transformatoare a UE și a procesului său de extindere. Luxemburgul recunoaște că extinderea reprezintă o investiție geopolitică crucială în pacea, securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european. Parcursul Republicii Moldova de aderare la UE reprezintă o parte integrantă a acestei viziuni, iar noi suntem hotărâți să sprijinim acest demers.
Profităm de această ocazie pentru a recunoaște etapa semnificativă atinsă la 25 iunie 2024 la Luxemburg, unde au fost lansate oficial negocierile de aderare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale. Acest moment istoric evidențiază determinarea fermă a Republicii Moldova și angajamentul Uniunii Europene față de extinderea sa.
Luxemburgul își reafirmă angajamentul față de un proces de aderare bazat pe merit și sprijină parcursul Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, recunoscând curajul și determinarea de care au dat dovadă guvernul și poporul moldovean pe această cale. Apreciem reziliența și angajamentul Republicii Moldova pentru reforme, chiar și în mediul geopolitic dificil. În acest sens, subliniem, de asemenea, importanța solidarității europene în sprijinirea Republicii Moldova, în special în abordarea provocărilor externe și a amenințărilor hibride.
Totodată, ne angajăm să aprofundăm cooperarea noastră bilaterală în domenii precum comerțul, investițiile, securitatea energetică, educația și schimburile culturale, consolidând și mai mult legătura dintre popoarele noastre, precum și să creăm un mediu de afaceri favorabil, care este esențial pentru a asigura integrarea cu succes a Republicii Moldova pe piața europeană.
În concluzie, Luxemburgul va rămâne un partener de încredere al Republicii Moldova în drumul de aderare la Uniunea Europeană. Ne reafirmăm angajamentul comun față de proiectul european și așteptăm ziua în care Republica Moldova își va ocupa locul cuvenit în cadrul Uniunii Europene.

