Discursul prim-ministrului Dorin Recean, cu ocazia lansării Programului Prima Casă Plus
- 1479 reads
Urmare a solicitării Președintei Maia Sandu, Guvernul vine cu precizări în ceea ce privește Programul Prima Casă Plus. Aducem cinci noutăți, cinci lucruri pe care le modificăm în acest program pentru ca să:
- extindem lista beneficiarilor;
- creștem suma limită a creditului;
- creștem cota de garantare de către stat a creditului respectiv;
- mărim termenul creditului;
- simplificăm procedurile de accesare a programului.
În ceea ce privește extinderea listei de beneficiari, de acum încolo vor putea participa la program și vor putea beneficia de aceste credite preferențiale profesiile libere, cum ar fi avocații, executorii judecătorești, mediatorii, taximetriștii, artiștii, adică oricine poate să demonstreze un venit.
Am crescut plafonul maxim de creditare: dacă până acum era 1 milion de lei, de acum încolo este 2,5 milioane de lei, ca și răspuns la faptul că familiile, tinerii, își doresc condițiii mai bune de trai.
Am mărit durata creditului de la 25 de ani la 30 de ani, în așa fel încât să avem o perioadă mai lungă de achitare a creditului.
Am majorat cota de garantare a creditului de către stat de la 50% la 70%, pentru locuințele care sunt cumpărate în afara Chișinăului. Aceasta pentru ca să putem să încurajăm acest program și să scoatem din presiunea prețurilor pe imobile din Chișinău. În Chișinău, totuși, pentru apartamentele sau locuințele care au fost date în exploatare cu până la 10 ani până la depunerea cererii, cota de garantare la fel va crește până la 65%, de la 50%.
Pentru cei care deja sunt beneficiari ai Programului Prima Casă, Programul Prima Casă Plus oferă posibilitatea de recreditare sau schimbare a creditorului, adică să treacă de la o bancă la alta, inclusiv schimbându-și condițiile de creditare.
La fel, cei care azi au o locuință nu mai mare de 50 de metri pătrați, pot aplica pentru o locuință mai mare și, corespunzător, să-și procure o locuință din Prima Casă Plus.
În ceea ce privește procedurile de simplificare, în primul rând, vom digitaliza procesele și vom elimina mai multe certificate, în mod special, cele care sunt oferite de Agenția Servicii Publice.
Vreau să remarc, încă o dată, că acest program, această inițiativă a președintei Sandu, țintește familiile, țintește crearea condițiilor cât mai bune de viață pentru cetățeni, aici, la noi acasă.
Programul Prima Casă Plus este o investiție în viitorul nostru, în viitorul tinerilor și familiilor din Republica Moldova. Acest program va fi disponibil pentru cetățeni începând cu luna iulie 2024 și, până atunci, Guvernul va finaliza toate procesele care sunt necesare, pentru ca cetățenii să poată să meargă la bancă și să acceseze Programul Prima Casă Plus.
Guvernul construiește condiții mai bune, pentru ca cetățenii noștri să continue să-și construiască familiile și viitorul, aici, în Republica Moldova.

