Prim-ministrul Dorin Recean a participat la ediția specială a emisiunii „Bună seara” moderată de jurnalistul Mircea Surdu
- 1197 reads
Sinteza declarațiilor:
Despre procesul de integrare europeană. Parcursul european al țării noastre este ireversibil. La câtă deschidere vedem pentru președinta Maia Sandu în orice capitală europeană, am încrederea că vom face parte din marea familie europeană. Asta înseamnă că noi ca și Guvern, dar și societatea în ansamblu ne vom face temele pentru acasă și cu această deschidere vom ajunge la destinația finală.
Despre pro-europeni impostori. Noi trebuie să distingem între pro-europeni autentici și pro-europeni deghizați și cei care au fost împotriva UE, care au avut aceste relații cu partidul comuniștilor, cu partidul socialiștilor, care au votat împotriva Acordului de Asociere, s-au expus public împotriva UE, nu au condamnat războiul, nu au condamnat atacurile hibride ale Rusiei împotriva Republicii Moldova. Toți acești actori politici nu sunt pro-europeni.
Despre interferența Rusiei. Noi știm care este visul Rusiei pentru Moldova - noi îl vedem în țara vecină, Ucraina. Planul Kremlinului pentru Republica Moldova prin intermediul acestor partide și grupări criminale ruse este să divizeze țara și să inducă probleme de securitate. Noi am fost obligați astăzi să intervenim la timp ca să-l oprim. Să ne aducem aminte imaginea de ansamblu - acum 2 ani în urmă au început cu sutele de alerte cu bombă false ca să sperie oamenii, să inducă anxietate, după care au organizat proteste plătite, au organizat echipe de intervenție antrenate de criminali ca Wagner, au urmat atacuri cibernetice, iar în ultimele luni au folosit tactica subversivă de a cumpăra voturi. Forțele ostile au încercat masiv să ne corupă întreg sistemul electoral. Cei care merg azi prin sate cu bani, mâine vor umbla cu bombe.
Despre posturile suspendate. Și eu, și dumneavoastră (adresându-se moderatorului), vrem același lucru - vrem o presă liberă, o presă care poate să se dezvolte. Dar ce am urmărit noi - aceeași grupare criminală care utilizează mai multe instrumente, aparent democratice, le exploatează în interesele grupării criminale conduse de la Kremlin. Banii grupărilor criminale șor și plahotniuc au fost folosiți pentru a vicia posturile respective mass-media. (…) Invit toată lumea să privească în context aceste decizii, fiind parte a atacului hibrid la care suntem expuși. Este vorba de un război, care are mai multe componente. Rusia nu poate veni cu tancuri. Rusia vine cu grupări criminale, cu bani murdari și iliciți. Atacă presa liberă, atacă procesul electoral. Este absolut normal că societatea civilă solicită decidenților mai multă informație și noi o vom oferi.
Despre justiție. Există în continuare o minoritate coruptă care îi favorizează pe acești exponenți ai grupărilor criminale. (…) Dar totuși avem și unele progrese. Avem un CSM funcțional, avem îmbunătățiri la Procuratură. Și de asta îmi exprim convingerea că o dată cu progresele în justiție - toată această lume va face pușcărie. (…) O să depășim această situație cu minoritatea coruptă din justiție și am sunt sigur că vor fi trași la răspundere cei care fac ilegalități. Inclusiv justiția se va clarifica cu mandatul pe care îl deține (se referă la Evghenia Guțul), cu ceea ce s-a întâmplat în Găgăuzia în procesul electoral.
Despre alegerile locale. Vreau să rog pe fiecare cetățean al Republicii Moldova de orice vârstă pe 5 noiembrie să mergem cu toții la vot!
Este important să înțelegem că aceste alegeri nu sunt doar despre primăriile sau localitățile noastre.
În acest vot din 5 noiembrie trebuie să ne exprimăm și opțiunea noastră pro-europeană. Beneficiem de o deschidere fără precedent. Avem oportunitatea să construim Europa acasă.

