Iurie Leancă a discutat cu participanții la Forumul minorităților naționale
- 1643 reads
Peste 500 de reprezentanți ai etniilor din întreaga țară s-au reunit astăzi la Palatul Republicii, unde a avut loc prima ediție a Forumului minorităților naționale din Republica Moldova, cu genericul „Inima mea e Moldova". În cadrul întâlnirii cu participanții la forum, Premierul a optat din start pentru o sesiune interactivă de întrebări-răspunsuri, astfel încât să discute despre toate problemele ce îi frământă.
„Este foarte important să existe comunicare și aștept întrebări pe diverse domenii. Atunci când merg la Nord sau la Sud, discut cu cetățenii noștri - fie că sunt bulgari, ucraineni, găgăuzi -, le cunosc problemele și aspirațiile, care sunt comune. Cu toții ne dorim să trăim într-un stat funcțional, unde dreptul cetățeanului - indiferent de originea, limba lui sau de confesiune - e respectat", a subliniat șeful Executivului.
Participanții la forum i-au adresat lui Iurie Leancă mai multe întrebări, inclusiv de ce în structurile statului nu se prea regăsesc reprezentanții minorităților etnice. „Nu pot decât să regret acest lucru. Dar realitatea e că, de exemplu, la Ministerul de Externe toată corespondența, toată munca este în limba română. De aceea, nu-mi pot imagina cum cei care nu știu limba de stat și nu o înțeleg ar putea să lucreze în domeniul diplomatic. Exact aceeași situație se atestă și în alte ministere și autorități publice. Necunoașterea limbii oficiale este o problemă foarte mare pentru toate etniile, de asta și e complicat să lucreze în structurile statului", a precizat Premierul.
O altă întrebare a vizat învățământul bilingv. „Alternativă la învățământul bilingv nu există, este esențial să cunoști limba maternă, dar și limba de stat. Astfel, nu ai nicio problemă la angajarea în câmpul muncii și, totodată, nu uiți limba maternă. Doar atunci când reprezentanții minorităților etnice vorbesc în limba maternă, dar și în limba de stat, se formează o societate consolidată", a declarat Iurie Leancă.
În context, Prim-ministrul a anunțat că, în cadrul Ministerului Educației, va fi deschisă o secție pentru minoritățile naționale. Iurie Leancă s-a referit și la evoluţiile privind elaborarea unei Strategii Naţionale de integrare a minorităţilor naţionale, accentuând participarea experţilor internaţionali la acest proces.
În Republica Moldova conviețuiesc circa 50 de etnii, ceea ce constituie 22 la sută din numărul total al populației țării.





