Situaţia în Zona de Securitate este tensionată, dar rămâne sub control. Declaraţia a fost făcută de Vicepremierul pentru reintegrare, Cristina Lesnic, la emisiunea "În centrul atenţiei" de la Publika TV.
Oficialul a precizat că, pe parcursul anului au fost documentate mai multe incidente, care încalcă înțelegerile anterioare. Printre cele mai grave se numără apariţia în vara acestui an a maşinilor blindate, restricționarea circulaţiei, dar şi decizia Tiraspolului de a construi pe podul din Gura Bâcului un așa-numit terminal vamal.
"Noi am făcut o monitorizare mai exactă a incidentelor care au avut loc. În iunie şi august, vă amintesc, era vorba despre apariţia maşinilor blindate în Zona de Securitate. Nici până acum nu ştim ce s-a transportat cu ele", a spus Cristina Lesnic, vicepremierul pentru Reintegrare.
Cristina Lesnic s-a mai referit la implementarea protocolului privind numerele de înmatriculare neutre pentru mașinile din stânga Nistrului.
Mai multe detalii aici.