icon

Au fost înăsprite condițiile contractuale pentru furnizorii de medicamente, care nu își respectă angajamentele

25-02-2015 12:11
1,037

Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința de astăzi completări și modificări la Regulamentul privind achiziționarea de medicamente și a altor produse de uz medical.

 

Astfel, pentru executarea necorespunzătoare sau neexecutarea contractului de achiziții publice a medicamentelor au fost stabilite mai multe penalități.  De exemplu, pentru neinformarea cumpărătorului, în termen de 15 zile calendaristice, despre imposibilitatea livrării medicamentelor, vânzătorul va suporta o penalitate în mărime de cinci la sută din suma totală contractuală.

 

O altă modificare se referă la agenții economici care nu vor livra instituțiilor medicale produsele contractate. Aceștia vor trebui să achite drept penalități 50 % din valoare contractului și nu cinci procente, așa cum prevedea regulamentul vechi.

 

De asemenea, pentru fiecare zi de întârziere a livrărilor de medicamente și produse medicale este prevăzută o sancțiune de un procent din valoarea mărfii, în timp ce vechiul regulament prevede o sancțiune de 0,1% din valoarea produsului.

 

Mai mult, noul regulament prevede și un alt model de contract pentru achizițiile de medicamente și mărfuri de uz medical. Ministrul Sănătății, Mircea Buga, a declarat că în prezent medicamentele sunt livrate în spitale.

 

Despre lipsa medicamentelor în spitale s-a discutat în ședința de sâmbătă, 21 februarie,  convocată de Premierul Chiril Gaburici, care înainte de aceasta a mers la două dintre cele mai mari instituții medicale din țară pentru a se documenta cu situația. Tot atunci, s-a decis și elaborarea unui nou contract-cadru valabil pentru toți furnizorii, cu penalități mai dure pentru cei care nu își respectă angajamentele. 

Agenda

June 2025

M T W T F S S
 
 
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30