Întrevederea Viceprim-ministrului Gheorghe Bălan cu şeful Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), Tesoriere Andrew
- 579 reads
Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut astăzi, 14 iunie, o întrevedere cu şeful Misiunii UE de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), Tesoriere Andrew.
Dialogul s-a axat pe ultimele evoluţii în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, rezultatele Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri “5+2”) care a avut loc recent, la Berlin, Germania, precum şi pregătirile către Conferinţa bavareză „Măsurile de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, preconizată pentru luna iulie curent.
De asemenea, au fost abordate subiecte legate de managementul frontierei moldo-ucrainene, din perspectiva instituirii controlului în comun pe segmentul central (transnistrean) al acesteia, inclusiv mai multe chestiuni ce ţin de libera circulație a populaţiei, bunurilor şi serviciilor.
Vicepremierul a apreciat contribuţia şi suportul consistent al Misiunii EUBAM la gestionarea şi îmbunătăţirea managementului frontierei moldo-ucrainene.





